După
cum v-am spus în postul meu anterior, și după cum bine v-ați putut da seama și
din prezentare de la „Cine suntem noi?”, eu sunt pasionată de creier. De
curând, dar sunt pasionată! Mă încântă faptul că este atât de încurcat și
ascunde atâtea și atâtea mistere! Este cel mai complex organ al nostru, fără de
care nu putem supraviețui, n-am mai putea fi noi înșine ci doar niște legume
sub formă de corp omenesc :). Este fascinant faptul că în doar 2% din greutatea
corpului nostru, pot fi înmagazinate atâtea informații și cum doar 2% din noi
folosește 25% din toată energia corpului nostru, putând fi cu ușurință
alimentatorul unui bec de 25 Watti !
Însă
cam atât cu pălăvrăgeala, acum vreau să vă prezint o emisiune, tare
interesantă, de care am aflat pe pagina de facebook Discovery România, prin
simplu fapt că am fost logată la momentul potrivit și mi-a apărut în față
anunțul! O emisiune în al cărui episod erau prezentate adaptările creierului la
diferite situații și implicit ale corpului nostru(pentru că, creierul este
„calculatorul” nostru ce ne coordonează întreaga viață) , numită „Corpul omenesc: Maşinăria supremă”. M-am hotărât, acum câteva
ore, să scriu despre adaptările creierului la diferit situații datorită
faptului că aceste emisiuni sunt difuzate foarte foarte rar, iar subiectul mi
s-a părut de-a dreptul interesant, fascinant.
Așa că să începem mai întâi cu poza :) .
O primă adaptare a creierului uman este aceea în stare de
frică și stres, când viața ne este pusă în pericol. În momentul când noi
transmitem impulsuri de frică, creierul nostru se adaptează și ne face să
reacționăm în fracțiuni de secundă, el face practic ca timpul să încetinească
pentru noi ( sau cel puțin asta îi induce creierul corpului) putând astfel să
luăm decizii corecte în privința vieții noastre când suntem puși în pericol, în
câteva secunde. Creierul are una dinte aceste abilități fenomenale, ușurându-ne
munca și scoțându-ne din încurcătură la orice pas de frică. Însă aceste
adaptări „încetinirea” și chiar „oprirea” timpului nu sunt singurele acțiuni,
creierul nostru transmite de asemenea informații corpului nostru, organelor
noastre, de a-i produce mai multă energie în vederea executării adaptării dar
și a îndeplinirii tuturor celorlalte funcții pe care le are. Dar noi știm că
tot ceea ce este în plus se numește suprasolicitare. Spre exemplu un calculator
ce rulează prea multe programe în același timp, începe să se încălzească,
deoarece este suprasolicitat. Ei bine, în acest moment acționează sistemul lui
de răcire, automat sistemul de răcire nu mai lucrează la capacitate medie ci la
capacitate maximă pentru a evita un eventual scurtcircuit sau chiar arderea
acestuia. În același chip acționează și creierul ( pentru ca tot ce este creat
este creat pe baza corpului uman), în aceste condiții de frică, sistemul de
răcire, ale cărui conducte îi sunt venele iar fluidul răcitor este sângele,
lucrează de asemenea la capacitate maximă. Ce se întâmplă cu noi în toată
situația asta? Plămânii noștri primesc de la creier informația de a se
contracta mai rapid și mai mult, inhalând o cantitate mai mare de aer,
oxigenând( purificând) sângele ce este trimis spre inimă, de unde inima ce deja
și-a accelerat bătăile îl trimite spre organism și creier pentru a fi răcit și
a nu se supraîncălzi( funcționează asemeni radiatorului de la mașină, sistemul
nostru de răcire). Deci în condiții de frică: gândim mai repede într-un timp
mult mai scurt, inspirăm mai mult oxigen, iar bătăile inimii cresc considerabil
când viața ne este pusă în pericol și toate acestea fără să ne dăm seama.
O altă adaptare a creierului este aceea în condiții de
izolare, când nu avem acces la obișnuințele noastre de zi cu zi. Spre exemplu
un om izolat, ce nu mai are acces la mâncare, la apă și lumină, se adaptează
ușor, ușor situației. Creierul sesizează datorită impulsurilor condiția căreia
trebuie să i se adapteze, iar în cazul de față el reduce la minim toate
activitățile corpului nostru uman, astfel plămânii noștri se contractă mai rar
și mai mult pentru a inhala o cantitate mai mare de aer necesară unei perioade
mai lungi de timp( consumând mai puțină energie), implicit bătăile inimii scad
pe minut, iar întreg corpul nostru încetinește, procurându-și hrană din
propriile provizii( din țesuturi), reușind să supraviețuiască în această stare
de Stand By o perioadă îndelungată de timp ( chiar și câteva luni bune), stare
de Stand By ce este indusă corpului nostru la propriu și coordonată de creier,
ce are grijă ca toate să funcționeze la limită astfel încât corpul nostru să se
mențină viu cât mai mult timp într-o stare cât mai favorabilă cu putință,
pentru că deși creierul nostru muncește din greu să ne țină teferi în viață,
această adaptare dăunează în proporții destul de mari întreg organismului.
Dacă am văzut cum acționează creierul în condiții de
frică, stres și izolare, acum am să vă prezint în următoarele rânduri cum
acționează el în timpul somnului, cum se adaptează. Important de știut este că
în timpul somnului creierul își desfășoară cea mai mare activitate, în timp ce
toate celelalte organe se „odihnesc”: încetinirea bătăilor inimii, mușchii ei
fiind mult mai liniștiți, respirația este efectuatăă mult mai lent dar
inspirația se face adânc ( inspirând o cantitate mai mare de aer, pentru a fi
folosită mai mult timp, consumându-se, cum am spus și mai sus, mai puțină
energie). În timpul somnului creierul are sarcina de a coordona tot organismul,
astfel încât noi să fim menținuți în viață, deoarece, acum, energia este
consumată aproape în totalitate de creier, celelalte organe funcționând doar
pentru a ne menține în viața și pentru a se regenera după munca din timpul
zilei, muncă ce nu este una ușoară, ea suferind fiecărei adaptări ( în afară de
cea din timpul somnului). În timpul somnului creierul coordonează de asemenea
producerea hormonilor de diferite tipuri, ne menține în viață,realizează
producerea cea mai mare de diviziuni celulare,menținerea tonusului muscular,
produce visele dar se și regenerează, astfel multiplicându-i-se activitatea pe
timpul nopții fiind mult mai solicitat decât în timpul zilei. Dar tocmai am
spus ceva mai devreme că inima bate mult mai încet, iar răcirea s-ar face
implicit mai lent, iar creierul nu ar putea scăpa ușor de supra încălzire. Da,
adevărat, am spus, dar am spus de asemenea că inspirăm adânc ( o cantitate mai
mare de aer) și că celelalte organe se odihnesc, astfel inima trimițând o
cantitate mai mare de sânge oxigenat necesar răcirii, spre creier, nefiind pus
în pericol sistemul de răcire. Deci în timpul somnului, prin regenerarea
organelor, ne încărcăm cu energia necesară activităților de peste zi, așa că un
somn de 6-8 ore este absolut necesar organismului, pentru a fi ferit de
afecțiuni interne atât fizice cât și psihice.
Iar acum, în caz că explicațiile mele nu au fost destul
de concrete și lămuritoare, vă las în compania episodului din această emisiune,
iar dacă ați priceput și v-a plăcut vă invit șă urmăriți filmulețul pentru a
afla mult mai multe și poate mai în detaliu. Aștept părerile voastre într-un
mic/mare comentariu!
Pe curând,
Pishky!
sursă youtube ( user TruthYaj )
sursă youtube ( user TruthYaj )
sursă youtube ( user TruthYaj )
sursă youtube ( user TruthYaj )
sursă youtube ( user TruthYaj )
sursă youtube ( user TruthYaj )
Foarte interesante filmulete, merci. Ca "raspuns" sau "continuare" a acestei teme extraordinare am sa postez un articol pe blogul meu. Fi-i pe faza..!
RăspundețiȘtergereMa bucur nespus ca ti-a placut! Astept raspunsul/continuarea.. sunt foarte curioasa ce o sa iasa :)!
ȘtergereMultumesc mult de trecere si de comentariu, iar daca va face placere si considerati interesant ceea ce facem noi aici, va mai asteptam! :)
Iata articolul promis in caz ca ti-a scapat din vedere link-ul de pe toateblogurile.ro: http://lumesievenimente.blogspot.it/2012/08/din-secretele-creierului-uman-cele-doua.html. Pe curand.
RăspundețiȘtergeremultumesc, dar l-am citit deja :)! Si dupa cum am spus si acolo, este foarte interesant!
ȘtergereImi faci tot timpul o deosebita placere sa iti citesc blogurile.Geniala si aceasta postare. Cat mai multe, cat mai multe. Felicitari!
RăspundețiȘtergereMa bucur daca iti face placere! Si o sa fie cat de curand cat mai multe si poate din ce in ce mai interesante ( asta ramane decizia cititorilor), sper de asemenea sa fie si cati mai multi cititori! Iti multumesc de asemenea pentru trecere si comentariu si te mai astept!
ȘtergereInteresant articol. Multumim.
RăspundețiȘtergeremă bucur că ți-a plăcut... sper să îți placă și următoarele :)
Ștergere